Lectia reunificarii germane. Din culise

Der Spiegel publică un material cu privire la culisele negocierilor de reunificare. E o lecţie pentru noi. Redau pe scurt.
În noiembrie 1989 au avut loc primele proteste în Germania de Est, la care oamenii au cântat „Suntem un popor”. La începutul anului se deschisese frontiera cu Ungaria şi aproximativ 2.000 de est-germani părăseau RDG-ul zilnic. Germania de Est era în colaps.
După căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, a avut loc un summit al liderilor din Europa Occidentală. La această reuniune tensionată, cancelarul german Helmuth Kohl a dclarat: „Nu recunosc actualele frontiere”.
Cu puţin timp înainte de Crăciun, s-au reluat zborurile între cele două Germanii, după un acord între Kohl şi premierul comunist din RDG, Hans Modrow.
Bush a îngreunat şi mai mult jocul. A condiţionat reunificarea cu intrarea Germaniei în NATO, lucru care părea imposibil de acceptat de către sovietici.

În februarie 90, Kohl se întâlnea cu Gorbaciov la Moscova. „Germanii sunt liberi să-şi aleagă calea”, spunea liderul sovietic, în mod uluitor pentru delegaţia germană.
În iulie, marca germană devenea monedă oficială şi în Germania de Est. În timp ce nemţii înaintau pas cu pas spre unire, marile puteri continua să se certe. Nimeni nu luase în seamă articolul 23 din Constituţia germană. Potrivit acestuia, Germania de Est se poate reuni cu Germania Federală oricând dorea, prin votul Parlamentului. Aproximativ 350.000 de militari sovietici erau încă staţionaţi în RDG. Însă în 1990 URSS se afunda într-o criză economică fără precedent. Atunci, Gorbaciov a făcut pasul şi a cerut 20 de miliarde de mărci germane. Nemţii au condiţionat acest lucru cu acceptarea reunificării. Kohl a acceptat să dea numai un sfert din suma cerută.
Apoi Gorbaciov a acceptat retragerea trupelor. A cerut în schimb 36 miliarde de mărci, Berlinul a oferit doar 3. După târguieli tensionate, s-a ajuns la următoarea înţelegere: nemţii plăteau 12 miliarde de mărci plus 3 miliarde credit fără dobândă.
Pe 11 septembrie 1990 totul părea să fie în regulă. Volkshammer-ul era de accord cu unirea.
Între timp, a avut conferinţa miniştrilor de externe, prin care marile puteri îşi dădeau acordul. Fără flori. Cu excepţia nemţilor, nimeni nu se bucura. Pe 3 octombrie 1990 era oficial: Germania se reîntregise.

P.S. Nu vreau să fac o comparaţie cu sumele împrumutate de România de la FMI în 2010.